Clasicul Red Alert se reîntoarce în variantă 4K

de: George Stanciu
15 11. 2018

Probabil că ai petrecut ceva timp în Red Alert după ce ai descoperit jocul, iar dacă simți nostalgia uneori, te vei putea bucura de o experiență 4K a jocului.

Din ce în ce mai multe jocuri clasice se bucură de versiuni remasterizate, iar segmentul titlurilor de strategie e, probabil, cel mai reprezentativ la acest capitol. Probabil cele mai notabile jocuri din această categorie sunt StarCraft și Age of Empires II. În curând acestora li se vor mai adăuga și altele pe listă.

EA a dat recent câteva indicii cu privire la asta, iar acum există și o confirmare oficială de la aceștia. Primele două jocuri din seria Command & Conquer, titlul original și Red Alert, vor fi remasterizate la rezoluție 4K. De asemenea, și toate expansion pack-urile vor fi aduse în prezent, cu ajutorul remasterizării.

EA face și o promisiune importantă, de care ar fi destul de trist să nu se țină: spre deosebire de jocul C&C Rivals, EA susține că variantele remasterizate ale titlurilor clasice nu vor avea microtranzacții.

Compania le-a cerut ajutorul celor de la Petroglyph Games, unde sunt o mulțime dintre foștii membri ai echipei de la Westwood Studios. Teoretic, aceștia vor păstra spiritul titlurilor originale în variantele remasterizate. Între cei care se întorc este și compozitorul Frank Klepacki.

Este încă foarte devreme să vorbim mai multe despre jocuri; Command & Conquer și Red Alert încă nu au intrat efectiv în procesul de remasterizare, însă important e că EA a făcut anunțul oficial cu privire la aceste titluri. Probabil la fel de important e că EA vrea să păstreze spiritul original al jocurilor, astfel că nu va introduce microtranzacțiile, privite cu destul de mult scepticism de fani.